„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul Jurnaliștilor”. Ce au ales cei care scriu

„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul Jurnaliștilor”. Ce au ales cei care scriu
  • Publicat:

Juriul alcătuit din “jurnaliștii de presă scrisă” a oferit o formulă de echipă ideală care se schimbă, din nou, pe anumite posturi, după ce decizia ultimelor jurii părea să fi fixat un “unsprezece” clar pentru “Naționala 100”.

Dar, mai înainte de a intra în “focurile” dezbaterii acestei decizii, să facem oficiile de gazdă, noi, cei de la Prosport, și să vă prezentăm componența acestui juriu.

Echipa secolului, votată de „Juriul Jurnaliștilor”

Începem cu Dumitru Graur, președintele Asociației Presei Sportive (APS) din România, decanul de vârstă și nu numai al acestui “unsprezece”, și cu Dorin Chioțea, actualul director al Departamentului Sport al Televiziunii Române, dar și fost redactor-șef al cotidianului Prosport la începutul anilor 2000. Ambii au votat și le mulțumim amândurora pentru acest lucru.

Au acceptat să ne ofere opțiunile lor de vot, de asemenea, fondatorul “Fanatik.ro”, Horia Ivanovici, dar și directorul general al site-ului, Vlad Roșca. Mulțumiri!

Scriitorul și editorialistul de la “Național”, Răzvan Ioan Boanchiș, cu amabilitate, ne-a dezvăluit, la rându-i, numele premianților săi.

Cristian Costache, fost ziarist la Prosport, Gazeta Sporturilor și nu numai, conducător la Rapid București ani la rând, actualmente la Prima Sport TV, ca invitat permanent, ne-a încredințat opțiunile sale de vot, cu ajutorul cărora am reușit să cristalizăm formula de joc gândită de acest juriu.

La fel stau lucrurile cu Alin Buzărin, editorialist de calibru, fost ziarist în prima echipă Prosport, tuturor acestora mulțumiri din partea redacției noastre!

Statisticianul Ligii Profesioniste de Fotbal, ziaristul deosebit care este Liviu Manolache, precum și Răzvan Toma, un alt excepțional statistician și fost redactor la Prosport, se adaugă membrilor acestui juriu, la fel ca și redactorul-șef al site-ului sport.ro, Andru Nenciu, și el fost în echipa noastră.

Și lor le mulțumim, dar și ziaristului Octavian Țopa, actualmente în Departamentul de Imagine și Comunicare al LPF, fost ziarist la Curierul Național, Ziua, Gol, Cancan, Averea, dar și șef al secțiilor de sport de la B1 TV și Național TV.

În cazul tuturor vorbim de experiențe copleșitoare, de zeci de ani de presă scrisă și nu doar scrisă!
Pentru timpul acordat demersului nostru și pentru promptitudinea cu care au răspuns acestuia, tuturor, din suflet, multe mulțumiri!

Să vedem acum, însă, și rezultatul votului acestor atât de importanți “condeieri”!

Formula acestora de “echipă a secolului” este următoarea: HELMUTH DUCKADAM-DAN PETRESCU, ȘTEFAN SAMEȘ, MIODRAG BELODEDICI, MICHAEL KLEIN-NICOLAE DOBRIN, GICĂ POPESCU, ILIE BALACI, GICĂ HAGI-MARIUS LĂCĂTUȘ, FLOREA DUMITRACHE ȘI FLORIN RĂDUCIOIU, ultimii doi, la egalitate pe postul de vârf de atac.

Selecționer: MIRCEA LUCESCU, ales aproape cu unanimitate de voturi! Pentru a cincea oară, în opțiunile celor șase jurii ale căror voturi le-am avut până acum sub analiză!

Să remarcăm, din start, reapariția în poarta “Naționalei 100” a lui Helmuth Duckadam, ales ca titular și de “Juriul Prosport”, și de “Juriul antrenorilor”. Astfel, “eroul de la Sevilla” îi “detronează” pe Silviu Lung și pe Bogdan Stelea, titulari în viziunea celorlalte jurii de până acum, cel al “Jurnaliștilor de radio”, al “Pasionaților de fotbal”, precum și cel “Jucătorilor”, acesta din urmă clasându-i pe amândoi pe primul loc, la egalitate de voturi!

O premieră absolută este însă titularizarea celui care a fost Ștefan Sameș, “eroul de pe Wembley”, pe postul de fundaș central dreapta, “stoper la marcaj”, cum se mai spunea în epocă. El îi înlocuiește pe Adrian Bumbescu, alesul “Juriului Prosport”, al “Juriului antrenorilor”, al “Juriului pasionaților de fotbal”, dar și pe Ioan Andone, primul în opțiunile de vot ale celor din “Juriul jucătorilor” și în cel al “Juriului jurnaliștilor de radio”.

Fundașul dreapta e același ca la toate celelalte jurii, adică Dan Petrescu, fundașul central stânga, adică “libero”-ul, continuă să fie Miodrag Belodedici, însă, surpriză!

Fundașul stânga nu mai este Cristi Chivu, ci postul revine regretatului Michael Klein, care mai deținuse această onorantă “titularizare” din partea unui singur juriu, cel format din marii antrenori.
În linia de mijloc, ca de obicei, nicio modificare a celor patru super-valori, așadar îi avem din nou aici pe Nicolae Dobrin, Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi și Ilie Balaci!

În atac, Marius Lăcătuș revine și el ca titular pe postul de extremă, ca de altfel, în viziunea tuturor celorlalte jurii de până acum, mai puțin în cea a “Juriului jurnaliștilor de radio”. Aceștia l-au văzut, pe acest post, ca titular, pe Marcel Răducanu.

Îl avem, deci, pe Lăcătuș, dar, alături în atac, ca “vârf”, din nou o premieră! Pe lângă titularizarea “Mopsului”, genialul Florea Dumitrache, alesul de către toate juriile de până acum, mai puțin de cel al Prosport, (care l-a văzut pe Adrian Mutu pe această poziție), lângă “Corsarul roib”, la egalitate de puncte, vine acum și Florin Răducioiu, cu adevărat colegul de atac al lui Marius Lăcătuș în multe partide ale “Generației de Aur”!

Să mai adăugăm că Florea Dumitrache a mai “împărțit” postul de titular și cu Adrian Mutu, în opțiunile de vot ale celor din “Juriul pasionaților de fotbal”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când și-a auzit prietenul spunând asta: „M-am simțit eu umilit”
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când…
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de la revenire:
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de…
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate s-au întâmplat ca un tăvălug”
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate…
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat mandatul, dacă devine preşedinte
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat…
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru Zeiţa de la Montreal
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru…
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Călin Georgescu oprește totul. Măsura pe care o va lua dacă devine președintele României: Este imposibil!
Călin Georgescu oprește totul. Măsura pe care o va lua dacă devine președintele României: Este imposibil!
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o colecție impresionantă
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o…
×